Despre manipulare


Introducere.

În ultimul timp, începand de la instaurarea televiziunii de masa, suntem martorii unei extraordinare prevalente a practicilor de comunicare în toate domeniile societatii, precum si la o dezvoltare exuberanta si multivoca a tehnicilor si tehnologiilor de comunicare.

Informaţia.

Ca prim pas, e bine să ne oprim asupra cuplului informare-informaţie, dezinformarea putând fi percepută ca o “negare” a informării sau, mai bine spus, ca o asimilare de informaţii false, o intoxicare informaţională. În opoziţie cu informarea, dezinformarea nu vizează cunoaşterea şi poate fi nedeliberată, atunci când mesajele sunt transmise către public de către neprofesionişti (amatorism jurnalistic etc.) sau deliberată, implicând o strategie care are ca efect transmiterea unor mesaje parţial sau total neadevărate, îndreptate spre anumite ţinte relevante. Sub aspect neintenţional, sursele de mesaje sunt deservite de neprofesionişti. Valeitarismul acestora sau diletantismul celor ce transmit aceste mesaje pot servi la colorarea senzaţională a conţinuturilor, cu intenţia de a stârni curiozitatea şi interesul unor segmente cât mai largi de opinie. Bourdieu surprinde, într-un mod foarte elegant, tocmai acest aspect de “coborâre” a senzaţionalului în cotidian.

Gradul de pertinenţă cu care sunt prelucrate insuficient “ştirile”, diversitatea enunţurilor, prin corelarea cu un spaţiu (canal de comunicare) limitat de inserare într-o situaţie informaţională, deci inevitabilitatea unei selecţii a mesajelor, practica uzuală mass-media (distorsionare a mesajelor) pot duce la dezinformare. Informatia, ca bun de baza în societatea comunicarii generalizate, si modul de transmitere a acesteia duc la subsumarea comunicarii categoriei serviciilor si la o conlucrare a producatorului cu utilizatorul, cu atat mai mult cu cat practica de folosire a consumatorului devine imperativul dupa care se structureaza productia.

Informarea.

Informarea se poate defini ca procesul de transmitere a conţinutului unui mesaj dinspre un emiţător individual sau colectiv înspre un receptor individual sau colectiv prin care se sporeşte nivelul acestuia de cunoaştere asupra unor obiecte, procese, fenomene sau acţiuni sociale.După cum am văzut, scopul oricărui act comunicaţional este de a transmite informaţie. Umberto Eco spune despre informaţie ca este cantitatea de noutate ce poate fi transmisă prin comunicare, fie că e deţinută implicit de către o sursă, fie că e generată de un sistem de decodificare şi reprezintă o variabilă direct cuantificabilă a acestui proces. Se pot distinge cinci tipuri de informaţie (în funcţie de localizarea, în cadrul tripletelor semnal-semn-mesaj sau emiţător-mesaj-receptor, a consistenţei informaţionale ) :

  • informaţia deţinută de sursă – ceea ce emite sursa în plus faţă de ceea ce cunoaşte receptorul.
  • informaţia generată de sistemul de codificare – plusul de informaţie datorat tratarii în cheia proprie emiţătorului a unor evenimente cunoscute atât de receptor cât şi de emiţător.
  • informaţia transmisă mecanic – prezenţa mesajului ca atare prin prezenţa implicită a mesajului.
  • informaţia datorată traducerii în semne a unui semnal (eveniment).
  • informaţia nulă – redundantă

În acestă clasificare se pot regăsi astfel toate nivelurile invocate de Lassewell şi, fără a intra în detaliile legate de fiecare tip de analiză propus de autor, putem intui faptul ca primele patru forme pot fi manipulate iar încărcătura informativă poate fi “gestionată”, în mod premeditat, de către emiţător. Codurile pot fi exprimate prin limbaj natural, limbaj non-verbal, simboluri concrete şi simboluri abstracte. Combinarea acestor coduri conduce la crearea unui nivel metacomunicativ care poate să decontextualizeze mesajul în sensul dorit de sursa de emisie. De asemenea, codificarea polisemantică a unui mesaj, în sensul unei multitudini de semnificaţii imanente a enunţului, poate genera o diversitate de opinii ce se va răsfrânge într-o diversitate de atitudini care poate merge de la adeziune până la refractarism, ducând la o tensionare a relaţiilor intrapersonală a celor care primesc mesajul.

Efectele comunicării în masă.

Consecintele comunicarii se datoreaza unor efecte de prag care dau nastere unei convergente a tehnicilor si tehnologiilor alta data bine delimitate: retelele de cablu TV, retelele telefonice si retelele de transmitere de date, sustinute de traductibilitatea cvasi-totala a culturii în informatie digitala, caruia autorul îi indexeaza urmatoarele caracteristici: pretul informatiei poate sa nu aiba nimic de-a face cu valoarea sa de folosire; informatia poate fi multiplicata, copiata, revanduta; informatia nu este un bun indefinit divizibil (mai multe exemplare diferite dintr-o revista si acelasi numar de informatii identice nu dau aceeasi cantitate de informatie) si nu raspunde principiului aditionarii (utilitatea nu creste prin posesia a doua exemplare ale aceluiasi ziar); informatia este partial substituibila.

Tematici majore privind efectele comunicării în masă

  • puterea de influenţare asupra anumitor tipuri de publicuri
  • direcţiile de influenţare
  • clasificarea variantelor de efecte
  • mecanismele de funcţionare a efectelor
  • condiţiile efective ce se afla la fiecare nivel al procesului de comunicare

Caracteristicile efectelor comunicării de masa

  • efectele sunt identice cu consecinţele
  • manifestarea efectelor se raportează la orizontul temporal : certitudini şi probabilităţi
  • se produc la diferite niveluri ale realităţii sociale
  • efectele acţionează asupra : opiniei sau convingerii individuale sau de grup, organizării instituţionale, societăţii sau culturii
  • efectele au sens de acţiune în vederea modificării, prevenirii, facilitării sau întăririi unei opinii sau convingeri
  • efectele sunt complexe si relative

Tipologia efectelor

  • după momentul manifestării
    • certitudini – sesizabile
    • probabilităţi – potenţiale
  • după nivelul manifestării
    • o prima grupare
      • individuale – modificări la nivel personal
      • de grup – modificarea sau alegerea reprezentărilor comune
      • societale – resimţite la nivel general
      • instituţionale – schimbare în existenţa sau funcţionarea unei instituţii sociale
    • a doua grupare
      • microefecte
      • mezoefecte – la nivelul grupurilor
      • macroefecte – la nivelul societăţii
  • după durata manifestării
    • termen scurt – < 6 zile
    • termen mediu – 6 – 30 zile
    • termen lung – > o lună
  • după modul de acţiune
    • directe – expunere nemijlocită
    • indirecte – prin intermediul terţilor (lideri, membrii grupului de apartenenţă etc)
  • după orientarea acţiunii
    • efecte de activare a atitudinilor latente
    • efecte de întărire – confirmare a atitudinilor existente
    • convertire – schimbare de atitudine sau comportament
  • după natura acţiunii
    • de ordin cognitiv – schimbarea sistemului de cunoştinţe
    • de ordin comportamental – influenţare, alterarea percepţiilor, a conţinututrilor valorice etc. 

Avantajele comunicării în masă

  • Facilitează un schimb de ganduri sau idei
  • Prin dimensiunea sa, facilitează împrăştierea informaţiei, creşte viteza cu care un mesaj se propagă
  • Este o modalitate de a lega părţi discontinue ale vieţii sociale
  • Alimentează nevoia de reducere a certitudinii
  • Diminuează stressul  cotidian
  • Compensează anumite frustrări
  • Sprijină efortul de autoidentificare
  • Are rol de supraveghere publică
  • Denunţă şi sacţionează formele de devianţă socială
  • Raspunde unor aşteptări specifice cu grade diferite de satisfacţie
  • Mesaje complexe, cantitate mare de date
  • Oferă alternative substanţiale
  • Mediază raporturi dintre stat şi public şi dintre individ li mass-media
  • Reperează, selectează, evaluează, prezintă evenimente etc.

Dezavantajele comunicării în masă (din perspectiva destinatarului)

  • Relaţionarea între sursă şi receptor este de obicei univocă. Publicul este aflat sub controlul direct al comunicatorului
  • Conţinuturile comunicării sunt generate de nevoile publicului, deci informaţia va fi prelucrată cât să satisfacă aceste nevoi
  • Profesionalizarea substanţială a specialiştilor din mass-media are şi efecte negative, deoarece instituţiile furnizoare de mesaje sunt ghidate de criteriul eficinţei
  • Transformă cotidianul în senzaţional
  • Deformează percepţia asupra lumii reale
  • Crează (uneori involuntar) modele false, „proaste”, pentru publicul care se expune, dar care nu are capacitatea de a selecta şi prelucra informaţia (copiii, bolnavii etc.)
  • Mesajul, oricât de obiectiv se vrea, este distorsionat încă de la sursă (subiectivitatea creatorului)
  • Crează efecte de dependenţă de natură cognitivă, afectivă şi comportamentală
  • Poate induce uşor dezinformarea pentru anumite tipuri de public
  • Produce modificări, facilitări sau întăriri a unor opinii sau convingeri  ce pot fi greşite, periculoase social etc.
  • Poate manipula publicurile prin modificarea, schimbarea contextualităţii unui evenimet, ştire etc.

Manipularea

Conform Dicţionarului de Sociologie, manipularea reprezintă acţiunea de a determina un actor social (persoană, grup, colectivitate etc.) să gândească şi să acţioneze într-un mod compatibil cu interesele iniţiatorului, iar nu cu interesele sale, prin utilizarea unor tehnici ca persuasiunea, care distorsionează intenţionat adevărul, lăsând impresia libertăţii de gândire şi decizie.

Spre deosebire de influenţa de tipul convingerii raţionale, prin manipulare nu se urmăreşte înţelegerea mai profundă a situaţiei, ci inculcarea unei înţelegeri convenabile, recurgându-se la inducerea în eroare cu argumente falsificate, cât şi la apelul palierelor emoţionale sau non-raţionale. În cazul manipulării, intenţiile reale ale celui care transmite mesajul rămân insesizabile celui manipulat.

Din punct de vedere politic, manipularea reprezintă o formă de impunere a intereselor unei clase, grup, colectivităţi nu prin mijloace coercitive, la îndemână totuşi puterii, ci prin inducere în eroare. Din acest motiv, recurgerea la această cale în situaţii de divergenţă de interese devine tot mai frecventă în societatea actuală, manipularea fiind un instrument mai eficient şi mai puternic decât utilizarea forţei.

Herbert Marcurse (şcoala de la Frankfurt) este autorul unei ample analize a manipulării, considerată a fi un instrument esenţial al „societăţii industriale de masă”. El evidenţiază formele particulare pe care manipularea le ia în diferite sfere ale vieţii sociale, începând cu cea politică şi sfârşind cu cea economică.

Clasificarea manipularilor (cf. Ficeac, 1997) :

  • Manipulare mică – modificari mici, dar care pot fi urmate de efecte majore (Ex: România 1992, criza artificială de pâine – facilitarea importurilor – comisioane)
  • Manipulare medie – modificări importante ale situaţiilor sociale, cu efecte uneori peste ateptări (Ex: experimentul lui Milgram; Revoluţia din decembrie 1998 – disiparea responsabilităţii prin fragmentarea actelor genocide – neputinţa detectării vinovaţilor)
  • Manipularea mare – influenţarii culturi în care trăieşte individul (Ex: învăţământul – instrument de perpetuare si înrădăcinare a conformismului, potrivit ideologiilor curente).

Formele si modurile generale de manipulare : persuasiunea, dezinformarea, intoxicarea (prin minciună, zvon etc.)

Persuasiunea.

Prin persuasiune înţelegem acţiunea de a convinge intr-un mod sau altul pe cineva sa facă sau sa aleagă un lucru. Este actiunea prin care autorul unui mesaj sustine o idee, incercand sa convinga auditoriul. Persoana care ia decizia o face de multe ori pe baza altor tipuri de argumente decât cele logice sau cele logico-corecte, fiind convinsa de „necesitatea” sau  „importanta” aparenta a acţiuni sau lucrului respectiv.

Persuasiunea nu contine intentionalitate negativa (nu ascunde fapte ci le evidentiaza doar pe cele favorabile); ea tine de forta argumentarii, de puterea de convingere  a vorbitorului, de modul in care acesta este capabil sa-si puna intr-o lumina cat mai buna ideea sustinuta. Datorita structurii sale complexe si a limbajului specific, care imbina forta cuvantului cu atuurile artei actoricesti (tonul, mimica, expresivitatea miscarii), televiziunea are cel mai persuasiv tip de mesaj dintre toate mijloacele de comunicare in masa.

Una dintre cele mai simple tehnici este cea a distorsiunii temporale. Cateodata cel mai bun mod de a influenta persoana-tinta este ca sa te comporti ca si cum ceea ce vrei tu sa obtii de la aceasta, s-a si intamplat. Este foarte util ca sa te referi la o decizie pe care respectivul incearca sa o ia, ca si cum ar fi deja facuta; vorbeste-i ca si cum ti-ar fi acceptat deja propunerea, si ca i-ar fi facut chiar si placere. De asemeni, asocierea de imagini placute cu folosirea timpului trecut face ca propunerea sa fie irezistibila.

Este stiut ca oamenii simt nevoia de a rasplati favorurile care le-au fost oferite. Un favor poate declansa sentimente de indatorire, si ca rezultat, apare la subiect o mare nevoie de a se elibera de povara psihologica a datoriei. Pentru a realiza aceasta eliberare, oamenii devin mai doritori sa intoarca favorul, chiar unul mai mare decat cel pe care l-a primit.

Principiul reciprocitatii consta in nevoia de a rasplati un favor, fie el cerut sau nu, imediat dupa acceptarea acestuia. Aceasta caracteristica umana transcede orice diferente culturale sau rasiale, indiferent si de natura respectivului favor (care poate fi orice, de la un simplu zambet pana la munca fizica sau mici atentii). Acest principiu este usor de folosit: ofera ceva, si asteapta-te (sau da o idee despre cum) sa fii rasplatit. O alta modalitate eficienta de folosire a acestui principiu este metoda “usii-n nas”.

Un alt principiu util este cel al angajamentului si concordantei. Oamenii vor face aproape orice incercand sa pastreze ideile care sunt in concordanta cu cele pe care le-au avut anterior. Cand vor lua public o atitudine, toate actiunile ulterioare vor fi in concordanta cu atitudinea manifestata anterior. Comportamentele neconcordante produc tensiuni psihice, pe care individul incearca sa le evite cu orice cost; deci va face orice ca sa se arate solidar cu actiunile sale anterioare. Acest principiu este folosit de metoda “piciorului in prag”. Pentru a obtine realizarea unei cereri, este nevoie doar sa lansezi mai inainte o serie de doua-trei alte cereri mai mici, de aceeasi natura cu cea reala.

Principiul atribuirii. Oamenii fac frecvent unele lucruri pentru ca ei cred intr-un anumit adevar despre ei insisi. Un atribut intern al felului lor de a fi cauzeaza anumite tipuri de comportament. Daca cineva isi atribuie intern o caracteristica, va face tot ceea ce este specific unui om care are acea caracteristica. Daca seful ii va spune angajatului ca il considera o persoana competenta si care lucreaza mult, angajatul isi va atribui inconstient caracteristica de om care lucreaza mult, si se va comporta ca atare. Iata cum pana si o simpla declaratie poate conduce la surprize!

Metoda sarmantului. Spre deosebire de celelalte metode, nu are mai multe etape si nu se bazeaza pe acrobatii verbale. Ea functioneaza pentru ca in mod deschis oferi concesii, manifesti dorinta de a asculta si validezi ideile subiectului-tinta. Acesta are libertatea de a decide; iar tu nu ii ingreunezi gandirea cu un nor de ceturi verbale. Este cea mai etica dintre toate tehnicile de persuasiune discutate anterior, dar in acelasi timp si cea care necesita cel mai mult timp pentru a fi realizata.

Dezinformarea

Dezinformarea reprezintă orice intervenţie asupra elementelor de bază ale unui proces de comunicare, intervenţie ce modifică deliberat mesajele vehiculate cu scopul de a determina în receptori anumite atitudini, reacţii, acţiuni dorite de un anumit agent social.

Uneori este considerată ca fiind echivalentă cu propaganda neagră deoarece vehiculează informaţii false. Etimologia cuvântului vine şi susţine această legătură. Desinformation (< rusă dezinformatsia “numele unei divizii KGB răspunzătoare cu propaganda neagră).

O altă definiţie acceptată şi destul de influentă este cea dată de R. Shultz şi R. Godson (1986, p. 41, apud A. Gavreliuc, 2002, p.280) “conceptul descrie ansamblul informaţiilor false, incomplete, eronate, care sunt îndreptate, alimentate, confirmate către o ţintă ce reprezintă un individ, un grup sau o ţară.”

De regulă, acţiunea de dezinformare presupune existenţa unei structuri sistemice alcătuită din : unul sau mai mulţi comanditari, specialişti (planificatori şi controlori), intermediari (agenţii de influenţă) şi relee.

  • Comanditarii – formează nivelul de decizie. Sunt cei care concep şi proiectează conţinutul mesajului, stabilesc ţintele, atitudinile şi comportamentele dezirabile care se caută a se obţine. Aceştia sunt factori de decizie (guverna, state majore militare, partide politice, firme influente, organizaţii economice etc.) care pot solicita acest gen de operaţiuni defensive (replică la atacurile adversarilor, mascarea propriilor eşecuri etc.) sau ofensive (angajarea într-o dezinformare). În cea mai mare parte cele două tipuri de operaţiuni se întrepătund şi se autoalimentează reciproc într-o banală logică circulară.
  • Specialiştii (experţii) – nivelul de elaborare strategică. Reprezintă planificarea profesionistă a secvenţelor tactice ale dezinformării. În această categorie găsim specialişti în comunicare, în tehnicile de influenţare socială, sociologi, psihologi sociali, analişti politici etc.
  • Controlorii – nivelul de legătură. Sunt aleşi dintre persoanele ce stabilesc o relaţionare eficientă între comanditari şi agenţii de influenţă. Ei sunt “binevoitorii” care sugerează cine şi în ce condiţii ar fi dispus să participe la dezinformare. Au ca misiune racolarea subiecţilor interesanţi din perspectiva derulării operaţiunilor de dezinformare şi de a comunica cu regularitate “efectele dezinformării”
  • Agenţii de influenţă – nivelul de propagare penetrantă, releele. Indivizi care se bucură de prestigiu în grupul lor şi care, datorită statusului de prestigiu, vor ajunge să propage mesajul cu eficienţă sporită. Aceştia sunt recrutaţi din rândul liderilor de opinie, persoane cu prestigiu academic, ştiinţific, cultural. Tehnicile uzuale în vederea racolării lor sunt : şantajul (“fiecare are ceva de ascuns”) sau cumpărarea (“fiecare are preţul lui”) .

Dezinformatorul este cel care dezinformează receptorul (ţinta), dar acesta poate să fie diferit de individul, structura, grupul, instituţia care doreşte dezinformarea. Tintele pot fi atât grupuri sau segmente ale societăţii, cât şi indivizi, dar întotdeauna lideri, oameni ce pot influenţa decizional grupul în care se află. Dezinformarea desfăşurată prin mass-media are cele mai eficiente rezultate la nivel social. Efectele dezinformării depind, pe de o parte, de caracteristicile tintelor (atitudine critică, personalitate, nivel intelectual, aspiraţii etc.), iar pe de altă parte, de posibilitatea sau imposibilitatea de verificare a informaţiilor vehiculate.

Dezinformarea, ca fenomen malign, nedorit, dar totuşi real în procesele comunicaţionale contemporane de masă, poate fi surprinsă şi din perspectiva analizei tipurilor de informaţie şi a mijloacelelor de alterare ale acesteia, respectând nivelurile de abordare propus de H. Lassewell : analiza sursei sau a emiţătorului (control analysis), analiza mesajului (content analysis), analiza canalelor de comunicare (media analysis), analiza receptorului sau a destinatarului (audience analysis) şi analiza efectelor comunicării (effect analysis). Acest set de modele va fi înbunătăţit de P. Lazarsfeld, L. Berelson şi H. Gaudet (1948) care aduc amendamentul luării în considerare şi a contextului social (nuclee organizatoare de opinii – teoria celor doi paşi în comunicare).

Plecând de la dimensiunile informaţiei (sintactică, semantică (intenţională sau realizată) şi pragmatică), se pot intui alte căi de dezinformare : manipularea contextelor receptorului prin modificarea, la nivel sintactic, a conţinutului mesajului; distorsionare semantică, prin apelul la moduri de decodificare neadecvate, dar cladite pe baza unor convenţii sociale acceptate; reglarea efectului conţinutului informativ asupra receptorului prin dozarea, organizarea, modificarea mesajului etc. Nu trebuie ignorat aspectul legat de gradul de valabilitate a informaţiei, adică verosimilitate (caracterul plauzibil sau absurd) şi/sau autoritatea sursei (prestigiul cunoscut de către receptor), aspect ce ţine de componenta socială a procesului comunicaţional.

Dezinformarea are deci un caracter deliberat (în comparaţie cu zvonul) şi presupune, în general, circulaţia unor informaţii false, create deliberat, construite, manipulate strict de un grup de specialişti etc. Poate fi o componentă a propagandei, cum zvonul poate fi o subspecie a dezinformării.

Dezinformarea este practicată de toate marile puteri şi reflectă o realitate a politicii internaţionale pe parcursul istoriei schimbându-se doar mijloacele, mizele şi strategiei acesteia. Structura sistemului social în societăţile moderne este puternic influenţată de raportul dintre informare şi dezinformare aferent mesajelor care se vehiculează în spaţiul social respectiv. Cercetările de teren au demonstrat că rezultatele cele mai eficiente se înregistrează în domeniul mass-mediei, unde se poate atinge, frontal, toate segmentele de opinie ale spaţiului social.

Intoxicarea.

Forma de dezinformare, intoxicarea consta in suprasaturarea surselor cu informatie falsa, in blocarea canalelor de comunicare cu mesaje mincinoase, diversioniste fie pentru a pregati opinia publica pentru o lovitura de proportii, fie pentru a discredita un mesaj corect asteptat. Instrumentele sale de baza sunt zvonurile, barfele si comunicatele tendentioase. Intoxicarea este operatia de “anesteziere” a publicului in scopul acceptarii unei diversiuni majore sau pentru a-l face neincrezator, ostil in fata unui adevar care urmeaza a fi comunicat.

Prin intermediul televiziunii, intoxicarea poate produce adevarate razboaie
ale imaginii, din care iese invingator cel care a investit cel mai mult in propria sa imagine si care a sabotat cel mai bine imaginea celuilalt. Exemplul cel mai apropiat in acest sens il reprezinta modurile in care au fost mediatizate de catre combatanti conflictele etnice si razboaiele din fosta Iugoslavie. (Televiziunea sarba a produs un clip in care portretele lui Bill Clinton, Madeleine Albright, Tony Blair, Hitler erau mixate pe fondul zvasticii naziste, peste care scria Criminali de Razboi. La randul lor, aliatii au prezentat dramele refugiatilor albanezi, ca efect al epurarii etnice, in paralel cu rememorarea atrocitatilor comise evreilor in lagarele de concentrare de la Auschwitz.)

Minciuna

O specie mai puţin tratată, de mesaj deliberat fals, este minciuna. Deoarece este un concept cu puternice amprente morale şi culturale, subiectul nu a interesat, până acum câţiva ani, decât pe filosofi, teologi, antropologi şi pe psihologi (s-au făcut studii cu precădere pe copii). Este ciudat deşi putem spune că întâlnim minciuni pretutindeni, atât în public, cât şi în viaţa privată, la orice nivel social şi în toate socităţile trecute sau prezente.Un ziarist britanic spunea că anii ’80 reprezintă decada minciunilor (Lott, 1990). În 1991, Bradlee afirma “am impresia că în ultimii ani minciunile au luat proporţiile unei epidemii faţă de care am devenit cu toţii imuni”. A minţi este pentru oameni un obicei care durează de milenii şi nu o lamentabilă inovaţie de ultimă oră, iar după cum consideră Ruskin (1905, p. 351-352) inducerea în eroare nu a fost considerată întotdeauna şi oriunde un act condamnabil. La grecii antici sentimentul de admiraţie pentru cei care reuşeau să păcălească un străin era uzual.

Zvonul

Zvonul reprezintă o afirmaţie prezentată drept adevărată fără a exista posibilitatea să i se verifice corectitudinea.

Zvonurile care sunt lansate în circulaţie au o funcţie dublă :

-          funcţie explicativă

-          funcţie de atenuare a anumitor tensiuni emoţionale.

Circulaţia lor este dependentă de contextele societale, de trăsăturile de personalitate ale indivizilor şi de nevoile psihosociologice ale indivizilor, grupurilor sau comunităţilor. Lucrările lui Allport şi Postman (1965) au pus în evidenţă trei legi de transmisie a zvonurilor:

-          legea sărăciei (a nivelării) – pe măsură ce zvonul circulă, el tinde să fie tot mai scurt, mai uşor de înţeles şi de relatat.

-          legea accentuării – anumite detalii se vor întări, dobândind loc central în semnificaţia acestuia

-          legea asimilării – informaţia se conservă şi se reorganizează în jurul unor motive centrale. Asimilarea se poate face la tema centrală, prin condensare, anticipare sau prin stereotipuri verbale.

Zvonurile tind să se ajusteze intereselor individului, apartenenţei sociale sau rasiale, prejudecăţilor personale ale celui care le transmite. Individul care propagă zvonul se loveşte de dificultatea de a sesiza şi  de a reţine în obiectivitatea lor elemente ale lumii exterioare. Pentru a putea să le utilizeze, ei trebuie să le adapteze şi să le structureze conform modelului lor de înţelegere şi în funcţie de interesele personale.

Kapferer (1987) a arătat că circulaţia zvonurilor se bazează pe trei condiţii esenţiale :

-          credibilitatea zvonului (poate şi a sursei etc.)

-          aparenţa de adevăr (ca un zvon să circule mai mult trebuie să aibă totuşi un miez important de adevăr)

-          dezirabilitatea conţinutului informaţional (dacă zvonul este indezirabil, există posibilitatea blocării lui)

Pentru public, zvonul evocă ceva misterios, aproape magic. Zvonurile cresc, zboară, serpuiesc, mocnesc, circulă. Circulaţia zvonului apare ca un sistem de canalizare a fricii şi a incertitudinilor în faţa unei situaţii ambigue. Ea este corelată cu forma, cantitatea, calitatea şi credibilitatea informaţiei oficiale sau formale. Cu cât cea din urmă este mai săracă, incompletă sau puţin credibilă, cu atât se intensifică propagarea zvonului. Din acest motiv în societăţile totalitare zvonurile au o mare răspândire (informaţia oficială este gestionată strict). Circulaţia zvonurilor se restrânge atunci când există posibilitatea verificării rapide a adevărului unei informaţii. „Zvonul nu este neapărat fals, în schimb este mereu neoficial. Paralel sau uneori în opoziţie cu informaţia oficială, zvonul o contestă, propunând alte realităţi. Aşa se explică faptul că mediile de informare (n.a. mass media) nu l-au desfiinţat”. El va reprezenta un mijloc de comunicare complementar, dar şi o informaţie paralelă, aşadar necontrolată.

Pentru profesioniştii din media lipsa de control a zvonului evoca spectrul unei defecţiuni a fiabilităţii informaţiei, defecţiune ce trebuie eliminată. Pentru cetaţean şi pentru omul politic, lipsa controlului denotă lipsa cenzurii şi accesul la o realitate obscură sau ascunsă.

Autorul amintit determină 6 tipuri de zvonuri (o matrice ce are pe o latură sursa zvonului – un eveniment, un detaliu sau imaginaţia pură-, iar pe cealaltă latură modul de apariţie a zvonului – spontan sau provocat). Din perspectiva analizei noastre ne interesează tipurile de zvonuri provocate cu un anumit scop, a căror apariţie este premeditată. În aceste cazuri nu se poate neglija implicarea unor actori care urmăresc sa profite de pe urma unui eveniment. Astfel se pot obţine efecte care se întind pe o gamă larga (panică, furie, frustrare, modificari nefavorabile de imagine pentru persoanele publice etc.).

În spaţiul cultural românesc trebuie amintită, ca aproape identificându-se cu zvonul, bârfa. Aceasta are aceleaşi motivaţii psihologice (emoţionale, afective, cognitive), putând fi percepută ca un laborator de producţie a zvonurilor.

Modurile de manipulare specifice televiziunii.

Micul ecran are o forta manipulatoare cu atat mai mare cu cat se bazeaza pe credibilitatea conferita de imagine (ceea ce omul a vazut la televizor cu ochii lui este considerat a fi veridic).

Tipuri de manipulare televizată

  • Manipularea prin imagine
  • Manipularea prin filmare
  • Manipularea prin montaj
  • Manipularea prin comentariul din off
  • Manipularea prin paginatie
  • Manipularea prin omisiune
  • Manipularea prin zvonuri mediatice
  • Manipularea prin cenzura
  • Manipularea prin procedeul “a ascunde aratind”
  • Manipularea prin charisma
  • Manipularea prin jurnalisti
  • Manipularea prin mijloacele non-verbale de comunicare

Elementele specifice diferitelor tipuri de productii de televiziune

Manipularea opiniei publice intr-un talk-show, dezbatere, documentar, ancheta in scopul partinirii uneia dintre partile implicate se poate face prin darea cuvantului in majoritatea timpului reprezentantilor acelei parti, acordarea acestora a dreptului de a avea interventii mai lungi si intr-un spatiu de prezentare mai larg, sublinierea actiunilor lor pozitive si minimalizarea faptelor benefice ale partii adverse etc.

Exista trei elemente principale care concura la realizarea manipularii in cazul diverselor productii de televiziune:

a)Moderatorul
b)Compozitia platoului

c)Scenariul (discutiei/emisiunii)

Moderatorul

Primul nivel la care poate incepe manipularea este cel al moderatorului. Interventiile acestuia sunt vazute ca fiind constrangatoare, deoarece moderatorul impune subiectul/tematica de discutie, da si ia cuvantul invitatilor, le acorda acestora o importanta diferita ce poate fi observata prin elemente de comunicare non-verbala (tonalitate: ton respectuos, dispretuitor, politicos, agasat etc). Studii facute de sociologi au demonstrat faptul ca, de multe ori, moderatorul, auto-definindu-se drept purtatorul de cuvant al publicului, pune intrebari care sa-i satisfaca doar propria curiozitate sau interesele sale, chestiunile ridicate nefiind interesante pentru majoritatea telespectatorilor. Moralismul moderatorilor este in multe cazuri discutabil.

O alta strategie de manipulare care poate fi abordata de moderator este mimarea lipsei de timp; el se foloseste de ceas pentru a lua cuvantul invitatilor sau pentru a-i intrerupe tocmai cand se ajunge in miezul problemelor, astfel pierzandu-se esenta si chiar scopul dezbaterii.

Cu cat un moderatori sau un lider de opinie are o credibilitate mai mare si un statut social mai ridicat (conturat de nivelul de salarizare, frecventa participarilor la talk-show-uri, numarul de relatii cu VIP-uri etc), cu atat discrepanta dintre el si un invitat mai putin cunoscut, chiar daca este expert intr-un domeniu, este mai mare.

Compozitia platoului

Al doilea nivel la care se poate realiza manipularea in cazul productiilor de televiziune – compozitia platoului – este determinant pentru modul de abordare al problemelor. Exista indivizi care nu sunt invitati de nimeni, precum si persoane care refuza orice invitatie. Modul in care este alcatuit cercul de invitati influenteaza inconstient modul de perceptie al telespectatorilor, absenta unuia sau a altuia dintre reprezentantii vreunei parti aflate la discutii avand o mare importanta in constructia perceptiei privitorilor.

Manipularea prin prezentarea dezechilibrata a partilor

Compozitia platoului ar trebui, teoretic, sa ofere imaginea unui echilibru democratic intre parti. Uneori insa, dreapta si stanga prezentatorului sunt folosite in scopul de a simboliza Dreapta si Stanga politica, iar daca aceste doua parti nu sunt egal reprezentate (fie la inceputul emisiunii, fie pe parcursul ei se aduc mai multi invitati si sustinatori de una dintre parti), se produce o deformare a perceptiei in favoarea uneia dintre grupari, distorsiune influentata nu de calitatea ci de numarul invitatilor sustinatori.

Scenariul

Scenariul, pe baza caruia moderatorul conduce dezbaterea/emisiunea si arbitreaza partile poate sa fie stabilit inaintea inregistrarii (caz in care calitatea discutiei
poate fi afectata, incorsetata de rigiditatea scenariului). Nici cealalta optiune nu este, insa, lipsita de riscuri; in cazul in care moderatorul isi traseaza scenariul in
linii mari in urma discutiilor pregatitoare cu participantii prezumtivi, prin care lasa loc si improvizatiei sau exprimarii libere in timpul emisiunii, discutia poate sa devieze
intr-un mod periculos. Oricum, nu trebuie uitata una din regulile tacite ale jocului si anume mentinerea limbajului in limitele politetii

Manipularea prin mijloace non-verbale de comunicare

Comunicarea non-verbala este un proces complex care include omul, mesajul, starea sufleteasca, miscarile trupului si cei cu care se intra in relatie. Informatiile legate de aceasta
comunicare foarte complexa au ajuns sa fie studiate si insusite de aproape toate persoanele publice sau aflate in functii de conducere (fie manageri de intreprinderi, fie politicieni, vedete de cinema sau de televiziune). Principalele instrumente ale manipularii in dialoguri si negocieri sunt vocea, privirea, gesturile, pozitia corpului (postura), distanta si buzele.

Desi pare contradictoriu, vocea este un element principal al comunicarii non-verbale deoarece poate fi modulata pe o scara foarte larga. Vocea se compune din 3 elemente esentiale, care pot capata un nivel de variatie diferit in functie de modul in care la folosim:

-ritmul (ce poate alterna de la incet la rapid)

-volumul (care poate varia de la mic la mare)

-tonul (a carui gama oscileaza de la ascutit la grav).

Impactul pe care elementele comunicarii il au in cadrul unui dialog sau al unei dezbateri este urmatorul: cuvintele au posibilitatea cea mai mare de control, insa au impact mai scazut fata de celelalte elemente; tonul vocii are un impact mai mare in cadrul procesului de comunicare iar posibilitatea de control este medie; simbolurile non-verbale au impactul cel mai mare in desfasurarea comunicarii interpersonale dar si posibilitatile cele mai reduse de control.

Atat limbajul trupului cat si metalimbajul (cuvintele si expresiile care pot releva adevaratele atitudini si ganduri ale unei persoane) pot trezi instinctul, intuitia, “al 7-lea simt”, presimtirea ca vorbitorul nu spune ceea ce gandeste. Metalimbajul permite indivizilor sa ii manipuleze pe altii fara ca acestia sa-si dea seama. In conversatiile directe, efectul maxim al cuvintelor nu depaseste 7%. Se spune ca noi auzim jumatate din ceea ce se spune, ascultam cu atentie jumatate din ce am auzit si ne amintim jumatate din ce am ascultat

Un element de o mare importanta intr-o dezbatere televizata il reprezinta forma si caracteristicile mobilierului din studio.

Jocul de putere cu scaune dintre moderator-invitati

 

Caracteristica Semnificatia
1. Inaltimea spatarului -este proportionala cu rangul si puterea ocupantului
2. Mobilitatea -in cazul in care exista, senzatia de putere este data de libertatea de miscare intr-un scaun rotitor
-in cazul in care nu exista, ea va fi compensata cu mobilitatea trupului, cu cresterea numarului de gesturi, fapt ce dezvaluie atitudini si sentimente ale intervievatului
3. Inaltimea scaunului -este proportionala cu rangul si puterea ocupantului si are un efect psihic deosebit de puternic; amplasarea unui invitat pe un scaun mai jos decat cel al moderatorului va induce publicului o reactie psihologica inconstienta de a-l desconsidera pe acel individ, scazandu-i din prestigiul sau
4. Asezarea
-in pozitia competitiva fata in fata
-mai departe de masa de dezbateri
-creaza presiune asupra interlocutorului (mai ales asupra celor neobisnuiti sa dea interviuri la televiziune)
-diminueaza mult prestigiul interlocutorului

 

Jocul de putere dintre moderator-invitati in functie de forma mesei

Forma Caracteristici Ce sugereaza si scopul folosirii ei Observatii
patrata -mijloceste relatii de competitivitate si defensive intre indivizi cu acelasi statut social -convorbiri scurte, bazate pe dovezi (fapte, exemple)
-scoate in evidenta relatia superior-subordonat
-partea dreapta este mai cooperanta decat stanga
-opusul este partea rezistenta
rotunda -determina o atmosfera relaxanta, fara ceremonii
-invitatii sunt persoane de acelasi rang
-folosita pentru convingerea interlocutorilor
-atmosfera de discutie destinsa
-persoana de reng mai mare polarizeaza puterea (dreapta are mai multa putere decat stanga)
dreptun-ghiulara -ordoneaza clar influenta -folosita pentru influentarea cu maxima eficienta a interlocutorilor
-tinta reala este invitatul amplasat exact de cealalta parte a moderatorului
-in general, in centrul atenteie sunt moderatorul si invitatul amplasat in pozitie opusa acestuia

modul de asezare a participantilor.

Jocul de putere dintre moderator-invitati in functie de amplasarea la masa dezbaterilo

Pozitia Tipul de dialog sugerat Caracteristici Intentiile moderatorului
“de colt”
(interlocutorul este amplasat in coltul mesei)
-conversatie prieteneasca, spontana -coltul biroului este o bariera potentiala
-grad bun de colaborare
-impartirea teritoriala inutila
-realizarea unui dialog amical
“de cooperare” (invitatul sta langa moderator) -similitudini in orientare si in gandire -atat moderatorul cat si invitatul sunt de aceeasi parte a barierei
-grad ridicat de colaborare
-realizarea unui dialog ca de la egal la egal
-uneori poate fi o violare mascata a teritoriului invitatului
“de atragere a unei a treia persoane” (moderatorul sta langa alte persoane in timp ce unul dintre interlocutori sta exact de cealalta parte a mesei -similitudini in orientare si gandire -strategia de “a tine partea adversarului “, in care adversarul este invitat -moderatorul pune intrebari persoanei amplasate diferit de ceilalti in interesul unuia dintre invitati
“competitiv-defensiva” -competitie
-defensiva
-autoritate manifestata non-verbal
-masa este o bariera solida intre oameni
-punctele de vedere ar putea ramane neclintite
-competitie de orice natura
-conflict deschis de idei
-admonestare
-relationare superioara fata de invitat
“independenta” -in care nu se doreste stabilirea nici unui tip de raport -indiferenta
-posibil ostilitate
-granitele nu sunt incalcate
-nu se doreste nici un fel de dialog real
-nu se doresc discutii sincere

 

Exemple de manipulare prin mass media în modernitate şi în contemporaneitate

  • Remodelarea gândirii în sistemele totalitare  (Revoluţia Franceză, regimurile comuniste, regimul nazist) – căi de a controla minţile oamenilor:
    • Controlul comunicaţiilor umane – atât a informaţiilor primite din exterior, cât si a intracomunicării (situaţii disonante cognitiv)
    • Manipularea mistică – crearea unei aure mistice în jurul grupului conducător, cultul personalităţii
    • Cerinţa de puritate – delimitarea strictă între pur şi impur, între bine şi rău
    • Cultul confesiunii – confesiunea purifică sufletul
    • Ştiinţa sacră – aură de sacralitate în jurul dogmelor de bază ale ideologiei totalitariste
    • Remodelarea limbajului – condensarea întregii complexităţi a problematicii umane într-un nr redus de categorii, strict delimitate, curăţate de nuanţe – limba de lemn
    • Doctrina mai presus de oameni – ideologia ca adevăr absolut
    • Delimitarea socială – împărţirea indivizilor in două categorii distincte : cei al căror drept de a exista este recunoscut şi cei care nu au nici un drept
  • Remodelarea individului se realizează prin:
    • Remodelarea comportamentului
    • Restructurarea gândirii
    • Redefinirea structurii emoţionale
  • Spălarea creierului
    • Dezgheţarea – distrugerea totală a vechiului element de identitate – prin hipnoză, confuzie etc.
    • Schimbarea – inocularea nouii identităţi – ritualizare, dorinţe de a fi asemănător etc.
    • Reîngheţarea – fixarea noii personalităţi
  • Programarea neuro-lingvistică – prin mesaje subliminale, manipulări subtile
  • Strategii de influenţă cu grad mare de sofisticare ale mass-mediei

Exemple actuale de manipulare prin mass media în România

  • Greva profesorilor din noiembrie 2005 – unele posturi TV şi o anumită parte a presei
  • Semnarea acordului de amplasare de baze americane pe teritoriul RO

În loc de concluzii

Un amplu sondaj international realizat de Gallup in 1986 a relevar urmatoarele fapte:

  • doar 1 din 4 subiecti considera ca marile institutii de stiri (gen BBC sau NBC) sunt credibile;
  • 79% dintre indivizii intervievati cred ca presa este “cu adevarat profesionista” si ca se  preocupa sa-si faca cat mai bine treaba.

Un sondaj similar, realizat cu 3 ani mai tarziu (1989), a indicat anumite modificari in perceptia publicului asupra modului in care televiziunea informeaza:

  • doar 54% dintre cei chestionati au mai spus ca reporterii prezinta informatiile in mod obiectiv;
  • 44% considerau ca presa este frecvent neobiectiva;
  • peste doua treimi dintre ei (68%) au declarat ca jurnalistii tind sa favorizeze intotdeauna una dintre partile implicate intr-un conflict;
  • doar 33% erau de parere ca presa este independenta, majoritatea considerand ca ea este influentata de persoanele sau grupurile politice puternice;

2 comments on “Despre manipulare

  1. Pingback: Poluarea psihologica | Greenly Magazine

  2. Inhibarea stari emotive prin introducerea de reclame in momentele de suspsns, genereaza omul nou de tip animal, incapabil de a focaliza sentimentele pana la capat.
    Aceasta blocheaza revoltele.
    Acesta este adevarul.

Lasă un răspuns

Completeaza detaliile de mai jos sau apasa click pe una din imagini pentru a te loga:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s